Nu-mi pasă

de-mi va fi iarăși toamnă
să fie în culori aprinse
și calde totodată
cum este al tău suflet
cu gust de must și de castane coapte
și fiecare dimineață răsfățată
cu ciocolată caldă,
mirosind a scorțișoară
și-atunci de va fi toamnă
cu degete de ploaie bătându-mi în fereastră
o să-i zâmbesc spunându-i
nu-mi pasă, poa’ să vie

Lunateca

sunt lunateca de serviciu
presar argint pe frunze,
pe firele de iarbă și pânze de paianjen
sunt lunateca de serviciu
din ochi scânteile ajung pe cerul nopții
împânzind întunericul cu lumină
sunt lunateca de serviciu
ce aude melodia acolo unde sunetele-s mute
și care vede vraja frumuseții
unde alții văd doar pustiul
sunt lunatica de serviciu
veghind somnul celor cufundați în vis
visul unei nopți… de-o viață

O nouă zi

deschid ochii, ticăitul ceasului bate cadența
secundele curg fie că sesizăm sau nu
timpului nu-i pasă, curge inevitabil într-o singură directie
e unica certitudine pe care o am
în marea de incertitudini
pun apă în ibric, zahărul în ceașcă
și praful acela negru care deja îmi curge prin vene, cafeaua
nu sunt unică printre miliardele de oameni
ritualul meu de-a mă trezi cu o cafea neagră
o au mulți alții
pornesc televizorul să nu mai aud cum secundele curg
liniștea mi-e inundată de atât de multe povești
încât…nu le mai aud
cu cana de cafea în mâna trimit poezia de dimineață, undeva departe
e o nouă certitudine a mea, aceea că undeva, cineva o citește
cât timp va face asta?
asta nu mai vreau să aflu, mă mulțumesc să știu că acum mi-e bine și sorb cu nesaț cafeaua, privind cerul

Nu-mi pasă

e iarăși toamnă
dar nu-mi pasă
în suflet vara mi-a rămas
și parcă marea cea albastră
îmi vălurește încă-n glas
pe față mi-a rămas un zâmbet
al zilelor ce au trecut
iar pasul parcă-mi simte încă
căldura verii ce-am avut
e iarăși toamnă
dar nu-mi pasă
în suflet vara mi-a rămas
chiar dacă vântul nebunatic poartă
galbenele frunze în vals
și picuri reci de ploaie
pe față iar îmi cad
de-i toamnă, nu îmi pasă
în suflet vară mi-a rămas

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe